Ce este afazia?

Afazia (αφασια = lipsa vorbirii) este o tulburare dobândită a limbajului. Afazia afectează exprimarea sau/şi înţelegerea limbajului vorbit sau/şi scris. Ea rezultă în urma unor leziuni ale creierului, leziuni datorate unui accident vascular cerebral (AVC) sau unui traumatism cranian, unei tumori cerebrale,  etc.

În afara problemelor legate de limbaj, în funcţie de zona cerebrală afectată şi de gravitatea acestei afectări, persoana afazică poate uneori să se confrunte cu:

  • hemiplegii (de obicei partea dreaptă a corpului este cea afectată)
  • hemiopsie (hemi – jumătate, opsia – a vedea) – persoana percepe vizual, vede normal toate obiectele situate în raza vizuală din partea sănătoasă a corpului, dar nu şi pe cele situate în partea afectată a corpului
  • probleme legate de efectuarea conştientă, voluntară a unor acţiuni (apraxia). Acţiuni simple, precum îmbrăcatul, băutul, etc. sunt dificil sau imposibil de efectuat voluntar. De exemplu, o persoană cu apraxie poate să sufle instinctiv într-un chibrit atunci când este în pericol să se ardă la deget, dar nu ştie cum să stingă o lumânare dacă i se cere aceasta.
  • dificultăţi legate de mâncat, băut, înghiţit (disfagie). De asemenea, din cauza paraliziei şi a lipsei de sensibilitate pe o parte a obrazului, uneori saliva poate curge neobservată pe la colţul gurii, lucru ce poate întări sentimentul de jenă sau ruşine al persoanei
  • dificultăţi legate de capacitatea de concentrare şi focalizare voluntară a atenţiei
  • probleme legate de memorie
  • modificări la nivelul reactivităţii şi al trăirilor emoţionale, etc.

Tabloul simptomatologic caracteristic afaziei, ca şi complicaţiile care pot să o însoţească sunt specifice fiecărui pacient în parte. Fiecare dintre problemele menţionate mai sus poate să însoţească sau nu afectarea limbajului.

Este important de ştiut că durata şi gradul de invalidare pe care îl induc aceste manifestări simptomatologice persoanei afaziece este diferit de la un caz la altul. Acestea depind de o serie de factori: extinderea şi profunzimea zonei cerebrale afectate, vârsta şi starea generală de sănătate a persoanei, nivelul de educaţie şi de activitatea intelectuală anterioară, promptitudinea şi corectitudinea intervenţiei terapeutice, suportul familial, etc.