Dumitra – experienţa mea cu afazia

copy of andreeaAzi vă facem cunoscută experienţa doamnei Dumitra care se confruntă cu afazia şi anumite probleme inerente accidentului vascular cerebral. Interviul a fost realizat de colega noastră Andreea Marin. Îi mulţumim doamnei Dumitra pentru deschidere şi pentru exemplul personal!

***

  • Doamna Dumitra, ce a însemnat pentru dumneavoastră accidentul vascular cerebral?

DEZASTRU! A fost o pierdere totală!

  • Ce consideraţi că aţi pierdut în urma accidentului vascular cerebral?

TOTUL!

  • Povestiţi-ne, vă rog, cum s-a schimbat viaţa dumneavoastră de familie în urma accidentului vascular cerebral?

Categoric au survenit schimbări. În toate direcţiile: la mine personal, să mă îmbrac, să mă dezbrac, să-mi fac toaleta … fără nici o treaptă de trecere, a fost foarte stresantă pentru mine această situaţie. Eu am fost o persoană activă. Făceam totul singură. Când am realizat că am nevoie de ajutor permanent … total … mi-a fost foarte greu să accept acest lucru.

  • Cum aţi reuşit să faceţi faţă acestor modificări apărute în viaţa dumneavoastră?

Sincer, în primă fază, n-am reuşit deloc. În ce sens?! Neştiind efectul bolii, necunoscând absolut nimic despre consecinţele accidentului vascular cerebral, etapele de evoluţie, felul în care se poate remedia, asta îţi dă o depresie totală!!! Puneam întrebări şi toată lumea spunea: “uşor – uşor, cu răbdare”!

Foarte greu am făcut faţă situaţiei. Pe parcurs am constatat că procesul acesta de recuperare este anevoios şi lent, cel puţin din punctul meu de vedere, ca pacient.

  • Ce aţi simțit că vă trebuie cel mai mult de-a lungul acestei perioade de recuperare post accident vascular cerebral?

Aveam nevoie permanentă de încurajare, de cunoştinţe despre boală – eram avidă de informaţie în ceea ce priveşte evoluţia bolii. Am pus mereu întrebări şi am primit răspunsuri de la specialiştii cu care am interacţionat în procesul de recuperare.

  • Aţi beneficiat de susţinerea celor din jur in ceea ce priveşte satisfacerea acestor nevoi?

Am avut parte de susţinere atât din partea celor apropiaţi, cât şi din partea specialiştilor, începând cu medicul, kinetoterapeutul, logopedul, fizioterapeutul şi toţi ceilalţi specialişti ce fac parte din echipa de recuperare. Cei de acasă m-au înţeles şi m-au ajutat, m-au susţinut-în ciuda schimbării mele, căci am devenit mai răutăcioasă, mai nervoasă şi uşor egoistă, chiar!

  • Ce consideraţi că mai lipseşte?

INFORMARE!!! Oamenii trebuie să aibă acces la informaţie pentru a putea face faţă situaţiei. Trebuie să cunoască consecinţele acestei boli, să fie informaţi cu privire la paşii ce trebuie urmaţi în procesul de recuperare. Trebuie să cunoască importanţa implicării personale efective în acest proces.

  • Ce înseamnă pentru dumneavoastră recuperarea?

Recuperarea înseamnă TOTUL! Eu personal, mi-am dat seama că, sub îndrumarea şi atenta supraveghere a specialiştilor, atât recuperarea locomotorie cât şi recuperarea psihică, şi de orice altă natură, pot obţine rezultate îmbucurătoare, dacă ţin cont de îndrumările acestora.

  • Ce aţi recomanda altor persoane care au suferit un accident vascular cerebral şi care, eventual, citesc aceste rânduri?

Aş recomanda să nu se lase influenţaţi de persoane neavizate, fiindcă nu se face nimic comparativ – fiecare persoană are de urmărit alte obiective. Aş recomanda să fie dirijate psihic în vederea dobândirii autocontrolului extrem de necesar în procesul de recuperare. Nu te ajută cu nimic o atitudine delăsătoare, în sensul de a cere în permanenţă ajutorul celor din jur, să aştepţi de la ei totul. Nu câştigi nimic în felul acesta!!!

  • Suntem astăzi în data de 5 februarie 2015. Aş dori să vă gândiţi ce consideraţi că veţi face peste 1 an de acum înainte?!

Nu consider, ci sper să fie mult mai bine. Nu mă aştept la o recuperare 100% dar, dacă sunt constantă în activitate şi respect în continuare programul recomandat de specialişti, sunt sigură că anul următor pe vremea aceasta voi avea rezultate mult mai bune.

Dar peste 5 ani?

Peste 5 ani voi fi bine!!!