Violeta – Experienţa mea cu afazia

Violeta este o femeie deosebită. Mamă şi soţie, ea a reuşit alături de familie să găsească noi resurse şi să iasă învingătoare din întâlnirea cu suferinţa indusă de accidentul vascular şi afazie. Cele 3 săptămâni de comă şi neîncrederea unora dintre specialiştii neurologi sunt acum doar o poveste. Violeta a avut încredere, a căutat şi a experimentat diverse programe de recuperare, a făcut o serie de schimbări importante. Acum locuieşte în Bucureşti cu familia, şi-a reluat activitatea profesională (salariul ei chiar a crescut) şi a demonstrat că se poate începe oricând o nouă etapă de viaţă. O etapă poate chiar mai plină de sens şi împliniri. Mulţumim pentru exemplul de încredere, forţă interioară şi perseverenţă!

“Bună ziua,

Mă numesc Violeta şi eu am o poveste interesantă. Locuiam în Brăila când m-am îmbolnăvit grav. Era în 20 mai 2011, pe la ora 8 seara… când s-a întâmplat. Eu şi soţul meu mergeam pe bandă, la sala de gimnastică de lângă casa noastră. Dintr-odată m-a durut îngrozitor capul şi am plecat cu soţul meu. A şofat el, eu nu puteam din cauza durerii de cap.

Eu şi John am intrat la Spitalul Judeţean şi am vomat. Apoi am povestit medicului de gardă cum s-a întâmplat, după care am mers la Tomograf şi era groaznică situaţia. După două ore am plecat cu ambulanţa la Bucureşti, la Institutul de Neurochirurgie “Dr. Vlad Voiculescu”, în curtea Spitalul Obregia, aproape de Piaţa Big.

Luni, pe 23 mai, am făcut angiografie şi după aceea am fost operată de dl. Dr. Toader – miercuri, pe 25 mai. Dr. Toader era director de clinică şi în continuare este. A asistat la operaţie şi Dl. Profesor Leon Danăilă.

După care am fost în comă trei săptămâni, la reanimare. John a stat cu mine până m-am trezit din comă. Când m-am trezit eram foarte slăbită şi nu vorbeam deloc. Trei săptămâni am aşteptat să pot să merg la “Elias”, la recuperare. Dr. Toader şi colegii lui veneau zi de zi în vizită la mine.

La “Elias” am stat trei săptămâni la dl. Dr. Dinu, la Recuperare (prima oară, după ce m-am operat). Când am stat la “Elias” mă duceam la Andreea, la parter. Cu Andreea am început logopediea. La început am zis câte un cuvânt, despre animale şi despre plante.

Apoi, am plecat la Filantropia, tot trei saptămâni. Mă duceam zi de zi la gimnastică şi la fizioterapie şi trei ori pe săptăm

ână, o jumătate de oră, la logopedie. Doar atât şi s-a cunoscut, că vorbeam puţine cuvinte. Când am terminat, am plecat cu soţul meu trei săptămâni acasă, la Brăila. Nu mai fusesem demult acasă, din 20 mai 2011 (când m-am îmbolnăvit) şi îmi era dor de prieteni, de rudele noastre, în general de Brăila.

Cât am stat acasă, mă duceam de dimineaţă până la prânz la recuperare, la staţiunea Lacu Sărat şi după-amiaza mergeam pe Bulevardul Independeţei şi stăteam pe o bancă şi mă uitam la trecători. Dar nu vorbeam decât 2-3 cuvinte, despre mâncare, în general. Şi aprobam – da sau nu. Pe bulevard mergeam cu mama, în general şi cu John, câteodată.

Cât am stat în concediu medical, de multe ori, m-am internat la Spitalul “Elias” şi mergeam şi la logopedie, zi de zi. De trei ori la Filantropia am stat internată şi am făcut logopedie de trei ori pe săptămână, apoi la Brăila, cinci luni am făcut cu o altă profesoară de logopedie, de doua ori pe săptămână.

Apoi am început munca (în Bucureşti) şi mergeam o data pe săptămână la Graţiela, profesoara draguţă de logopedie. Am fost 3-4 luni în 2012 şi 2013.

Când mă duceam la “Elias”, mă duceam şi la prietena mea, Andreea.

Treptat am învăţat să vorbesc mai mult. Acum vorbesc mai puţin fluent ca înainte, dar vorbesc. Iar cu scrisul, acum mă exprim ca înainte de 2011, când m-am îmbolnăvit.

Acum vorbesc mai bine!”